Analiza economico-financiara

Probabil ca m-am grabit un pic mai mult decat trebuia sau poate nu am acordat atentia de care avea nevoie acestei materii chiar daca toti m-au atentionat si chiar foarte disperat dar eu ca de obicei nu am tinut cont.daca in primul semestru m-am bucurat ca am trecut de ea fara probleme acum lucrurile s-au schimbat un pic .si nici macar un pic nu m-am gandit ca voi pica la acesta.”nu are cum” gandeam eu .dar iata ca nu este asa. si oricat am cautat raspunsul nu l-am gasit.poate ca ma insel.unde, cum , de ce?acestea gandurile au cuprins si serbarea si-a pierdut din sens.si logica mea spune acelasi lucru” da. ok.am picat.dar daca am picat acu inseamna ca primul trebuia picat cu brio. oare unde este greseala?”nu caut acum vinovatii iar daca sunt exista unul singur si acela nu poate fi decat persoana mea.da intr-adevar nu ma grabesc cand vine vorba de rezolvarea prb si cand o fac se intampla doar in ultimele clipe ale examenului si atunci apare dezorientarea si greseala.cred ca sunt singura pers care are nevoie de mai mult timp decat este necesar. si nu degeaba statistica arata ca la toate examenele indiferent de gravitatea lui sunt ultima persoana iesita de la examen.probabil ca ar trebui sa renunt la cele 5-10 verificari si sa am mai multa incredere.probabil ar trebui sa schimb mai multe.si daca , da ,folosesc aceste practici totusi unde este greseala.

oricate s-au intamplat si orice s-ar fi decis am avut incredere in profesori si am in continuare ca vor lua decizia cea mai corecta.si chiar daca a trebuit sa fiu impotriva tuturor colegilor indiferent de injuraturi si indiferent de situatie am fost totdeauna de partea profesorului .am avut si am in continuare incredere dar in momentul in care inainte de evaluarea lucrarii ti se spune ” indiferent ce vei face si cat vei face vei veni si la a doua serbare”(ceea ce a avut dreptate) este si normal sa devina deruta .si culmea este cu aceeasi trairi si aceleasi emotii exitente si la ceilalti colegi (90% aceeasi pricina )gasesti puterea de a te descotorosi de tine insuti si a le oferi umarul si incurajarile de rigoare celor in cauza.sunt invatat cu asa ceva si se pare ca nici acu nu ar fi o prb.sau cred ca numai Dumnezeu stie cu adevarat trairile mele iar o prb ar fi numai daca ar exista si a treia serbare. sper sa nu mai existe niciuna iar daca va mai exista sa fie una cu adevarat dupa licentza.

Moartea cerebrala

“Moartea cerebrala” reprezinta o sintagma relativ noua, introdusa de medicina pentru a identifica momentul “potrivit” in scopul prevalarii si transplantului de tesuturi si organe, (vezi M.O. din 13 ian. 1998, Legea nr. 2 / 8 ian. 1998).

Moartea cerebrala este descrisa in termeni medicali prin: coma profunda, absenta reflexelor de trunchi cerebral (nu mai raspunde la stimuli), absenta ventilatiei spontane.

Toate aceste aspecte sunt importante, dar nu esentiale.

Avem dovezi clare in care aceasta moarte clinica a inselat aparentele unei morti ireversibile; a fost posibila reluarea spontana a ritmului respirator la unii bolnavi, chiar dupa multi ani.

Totodata femeile insarcinate care au ajuns in moarte cerebrala au dus sarcina la bun sfarsit. Iata cum viata si moartea “si-au dat mana” intr-o lucrare tainica. Moartea ii preda “stafeta” vietii.

Avem inca odata certitudinea ca dragostea invinge moartea. A iubi inseamna a spune unei fiinte “tu nu vei muri” si sa crezi. E strigatul durut, sfasietor al sufletului de mama care nu abdica in fata mortii pana nu are certitudinea ca copilul va trai.

E vorba de o suferinta asumata, de-o jertfa creatoare, de-o lupta castigata doar prin puterea dragostei. Si aceasta iubire jertfelnica isi are originea in insasi dragostea lui Hristos.

Iubirea jertfelnica a persoanelor – treime se reflecta prin fiecare act al nasterii umane, cand mama este pregatita sa se jertfeasca, pentru a aduce pe lume rodul impreuna-lucrarii cu Dumnezeu.

E locul unei experiente “noologice”, solemne, cand omul se lasa in voia Creatorului, consimtindu-si jertfa, din iubire pentru nou-nascut dar si din dragoste pentru Dumnezeu alaturi de care consimte sa “colaboreze” in momentul procrearii.

Un alt exemplu ar fi cel al unei boli rare – rombencefalita acuta – infectie a trunchiului cerebral – care se manifesta cu stop respirator si toate celelalte semne de moarte cerebrala, dar dupa cea 14 zile se vindeca, bolnavul refacandu-se integral.

Alcatuirea certificatului de deces poate fi decisa – in timp

- de interesul transplantologic, de interventia chirurgicala si

nu de evolutia spontana spre moarte.

iti poti tine mama de mana, moartea o poti percepe care pe o prezenta in acel loc, certificatul de deces sa fie lasat pe masa – si totusi parasirea sufletului de trup este incerta.

Interventia omului, din varii motive, in lucrarea tainica a lui Dumnezeu aduce dupa sine consecinte tragice.

Dar cum se simte cel care tocmai a primit inima de la o persoana ce se afla inca in lumea “de aici” si nu in cea “de dincolo”. Acesta usor ar putea sa resimta sentimente de vinovatie, ar putea avea procese de consiinta daca ar realiza ca moartea biologica a donatorului a fost decisa pentru a amana moartea lui.

Vedem asadar ca transplantul ridica probleme sensibile

- intr-o lume in care omul isi doreste sa traiasca cu orice pret

- sfidand pana si randuiala lui Dumnezeu, a carui lucrare era

“buna foarte” (Facere 1.31).

Bioetica crestina accepta transplantul pentru sange si organe duble, cu conditia ca donatorul sa doneze cu buna intentie si din spirit de intrajutorare, fara nici un fel de interes.

Este vorba de dragostea jertfelnica, ce o experiem dupa masura noastra, avandu-l ca model deplin pe Hristos ce se aduce ca, jertfa de buna mireasma” pentru noi.

Moartea cerebrala reprezinta de fapt momentul de o importanta covarsitoare pentru cel in cauza – puterile necreate sunt prezente in acest moment tainic, al despartirii sufletului de trup, cand suferinta devine sihastra, tipatul infundat, lacrima inca neplansa. Rugaciunea celor de la capataiul bolnavului capata valente uriase, fie cea a infirmierei ce ii este in oreaima, a asistentei sau a medicului, pentru sufletul ce urmeaza a se infatisa inaintea lui Dumnezeu si a da socoteala pentru viata lui.

Prin ochii credintei, lucrurile se vad a fi simple si clare. Ramane sa ne masuram doar acest “coeficient de credinta” pentru a intelege mai bine ratiunea lucrurilor.